Tipărire
Categorie: Evenimente și noutăți
Accesări: 774

Duminică, 19 decembrie, în comuna Roșia, a avut loc Festivalul de tradiții și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou. Evenimentul a fost organizat de Centrul de Cultură al Județului Bihor, prin Compartimentul de Cercetare Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale, în parteneriat cu Primăria Roșia.

Ediția de anul acesta a evenimentului s-a desfășurat total diferit față de anii anteriori, nefiind doar un simplu spectacol, scena și întreaga regie artistică mutându-se afară, în aer liber.

Pe o distanță de aproximativ 30 de km, s-a desfășurat o paradă a portului popular, la care au luat parte ansambluri folclorice din diferite subzone etnografice ale județului Bihor: „Muguri și mlădițe de tezaur” din Beiuș, „Datina” din Aleșd, „Cununița” din Mădăras, „Bărdăuța” din Borod și „Codrenii Bihorului” din Roșia. Pe întreg traseul parcurs de ansambluri, la porțile caselor, localnicii așteptau ansamblurile foclorice în stradă, bucurându-se de această manifestare, simțindu-se într-adevăr atmosfera specifică apropierii Crăciunului. Ansamblurile folclorice au prezentat momente specifice colindatului din seara de Crăciun și de Anul Nou (colinde tradiționale, obiceiuri specifice, precum alduitul colacului, alduitul vinului, dansul fetelor de măritat etc.). Gazdele, alese special de organizatori, din diferitele cătune ale comunei Roșia (cătunul Apateu, Cătunul Țarina, Cătunul Ponița, cătunul Orașul de Jos), precum și din localitatea Lazuri de Roșia, au răsplătit cetele de colindători nu doar cu aplauze, ci și cu plăcinte, cozonaci, mere, ceai și vin fiert așa cum tradiția o cere.   

În jurul orei 16.00, pe platoul de lângă sediul primăriei din Roșia, s-a desfășurat și un spectacol în aer liber, de tradiții și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou, la care au luat parte ansamblurile menționate  mai sus, grupul de colindători de la Lazuri, Mariana Tomele și Violeta Gherman (coordonator proiect și prezentatoare a evenimentului), alături de îndrăgitul interpret de muzică populară, preotul Marius Ciprian Pop, invitat special la acest eveniment.

Chiar dacă temperaturile de afară au fost scăzute, parada și întregul eveniment a fost de un real succes, iar cei mici și cei mari s-au bucurat la finalul evenimentului de prezența lui Moș Crăciun, care, în mod surprinzător, pentru că nu a nins, a venit cu trăsura trasă de cai, nu de reni...