Tipărire
Categorie: Anunțuri
Accesări: 315

Prieteni și susținători ai Centrului de Cultură al Județului Bihor,

2023 a fost un an cu adevărat excepțional pentru noi, iar astăzi dorim să împărtășim cu dumneavoastră câteva dintre momentele și realizările noastre.

Ne-am dedicat eforturile organizând concerte și festivaluri de folclor ce au adus pe scenă artiști consacrați, dar care au pus în lumină și artiști la început de drum, promovând mereu tradițiile autentice. Am susținut tinerii artiști ai Școlii de Arte Francisc Hubic, oferindu-le o platformă pentru exprimarea creativității lor.

Am dezvoltat parteneriate cu impact la nivel național contribuind la conservarea și promovarea patrimoniului imaterial bihorean. În premieră, am organizat Festivalul Multiculturalității, un eveniment ce a sărbătorit diversitatea culturală a Bihorului și a promovat înțelegerea și toleranța între comunitățile etnice.

Am continuat să sprijinim literatura și arta, organizând lansări de carte și expoziții ce au evidențiat artiștii bihoreni și creațiile culturale remarcabile.

Aceste realizări nu ar fi fost posibile fără susținerea și sprijinul dumneavoastră. Vă mulțumim pentru implicare și sprijin!

Mulțumim partenerilor noștri: Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Visit Oradea, TVR, Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, Filarmonica de Stat Oradea, Teatrul Regina Maria, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, autorităților locale din județul Bihor și tuturor partenerilor și sponsorilor noștri.


Cu respect,
Prof. Liviu Buțiu
Manager al Centrului de Cultură al Județului Bihor